Imi plac muschii lui, ca tot e la moda zilele astea. Muschii lui sunt facuti din cuvinte si fraze directe. Daca l-ai cunoaste ai intelege cum te loveste dreapta lui din trecut si cum te poate pune cu stanga la pamant daca iti strecoara niste picanterii de istorie comunista.
De cateva saptamani avem o relatie ciudata. Ii fur iubitului meu cateva ore pe zi ca sa fiu cu “amantul”. Mai nostim e cand ma prinde: “Ha, ti-am spus eu ca o sa-ti placa!”, ma dojeneste zambind.
Relatia cu “amantul” nu e genul acela linistit, in care iti place sa te asezi comod langa cineva, sa-ti iei timp de gandire, sa analizezi tot ce se intampla – ca o fi sau nu o fi asa, sa iei notite… Nu! La noi totul e brutal, se intampla oriunde. Imi place sa-l devorez, iar la final, regret ca am inceput ca asa am ce termina. Si e coplesitor. Poate de aceea se si fereste de mine. Ce-i drept, si eu il hartuiesc in cele mai nepotrivite momente ale zilei, ba in metrou, ba in autobuz, uneori chiar si cand mergem pe strada.
Inca nu stiu daca il iubesc, dar sunt depedenta de ce imi ofera. Mai ales ca pentru dragostea lui sunt in stare sa platesc oricat. Acum e la reduceri, la Humanitas. Asa se explica de ce romanul “Gluma”, pe care il caut de cateva zile prin toate librariile Bucurestiului, e de negasit. Nu, nu va oferiti sa-mi imprumutati cartea. Sunt posesiva, si orice volum al lui Milan Kundera trebuie sa fie al meu ca sa-l pot citi. Am o prietena care mai intai citeste cartile si apoi le cumpara. La mine e invers. E o placere perversa, recunosc. Imi place sa cumpar.
Daca prin aceste randuri modeste voi convinge Editura care-l tipareste sa mai scoata de sub tejghea niste exemplare din “Gluma”, va anunt unde le gasiti. Numai dupa ce cumpar eu cartea, evident.
Acest text a aparut si pe Blog de Ratzoit.